Scopul final al educării unui copil dislexic este să-l ajutăm să devină un adult echilibrat, cu forţă de viaţă şi bine integrat în societate. Suntem convinşi că adulţii dislexici pot să le ofere un ajutor important părinţilor copiilor dislexici în această privinţă.

Cum nu există doi copii dislexici identici, şi adulţii dislexici sunt foarte diferiţi. Fiecare are propria sa poveste, capacitate de rezilienţă, punct de vedere, nivel de prelucrare a celor întâmplate în copilărie, semne reziduale, capacitate de adaptare, nivel de deschidere. Totuşi, dislexicii ştiu cel mai mult despre dislexie.

Această parte a site-ului este construită de către adulţi dislexici şi conţine poveşti de viaţă, experienţe personale, gânduri, reflecţii sau informaţii pe care ei le consideră importante.  Fiecare punct de vedere este valoros şi poate veni în ajutorul părinţilor sau altor tineri/adulţi dislexici.

Doar implicându-ne putem să-i ajutăm pe alţii. Aşteptăm articolele voastre pe adresa copiidislexici@yahoo.com

Bartók Éva, preşedinte Asociaţia Română pentru Copii Dislexici

Studenţi Dislexici şi Studiile Superioare-modelul din Marea Britanie

Dislexia la locul de muncă – modelul din Marea Britanie

Evoluţia fenomenului de cunoaştere şi acceptare a dislexiei în Marea Britanie

Mărturii pe internet

Gânduri către părinţi

Dislexia, un “adjectiv propriu”

http://www.corbiialbi.ro/index.php/civitas/567-dislexia-cu-ochii-unui-adult/

Studenţi Dislexici şi Studiile Superioare-modelul din Marea Britanie

Experienţa unei studente din România la studii universitare în Marea Britanie

“În timp ce completam procesul de înregistrare pentru un curs universitar în Londra aveam opţiunea de a bifa o căsuţă în caz de ai o problemă de învăţare sau dacă suspectezi că ai.

Am fost contactată la scurt timp de către oficiul universităţii şi în urma unui interviu telefonic în care explicam de ce credeam că sunt dislexică: că întâmpin probleme de ortografie şi scriere ordonată, că întâmpin probleme de memorie şi că cu toate că îmi place să citesc, în cazul textelor puţin mai complexe nu înteleg ceea ce citesc, am fost îndrumată să fac o evaluare. Mi-a fost îndrumat un Evaluator iar în urma unei programări prin intermediul universităţii am participat la test.

Mi-a rămas întipărit în minte durata testului scris-citit deoarece a atins exact punctele mele cele mai slabe din toată cariera mea şcolară de până atunci. La partea de citit, mi s-a dat o povestioară scurtă pe care trebuia să o citesc cu voce tare. Am fost felicitată de către evaluator pentru intonaţia şi claritatea cu care am citit textul după care am fost rugată pe un ton foarte cald şi prietenos să închid cartea şi să reproduc textul. Momentul meu de glorie că citesc cu intonaţie a fost îngropat instantaneu cu o avalanşă de lacrimi deoarece eu nu îmi aminteam absolut nimic în afara primei fraze. Mi-au fost acordate câteva minute să mă liniştesc, apoi mi s-a explicat că atenţia mea se axează foarte mult pe procesul de corespundere sunet-simbol, mai mult decât semnificaţia textului pe care îl citesc .

Am participat la 11 teste unde cel mai mare scor l-am obţinut la rezolvarea problemelor nonverbale care mă încadrează în primii 5 la sută din populaţie (Raţionament Matrix), iar cele mai mici scoruri le-am obţinut la gândirea categorială (Asemănări), Prelucrare Secvenţială (Aritmetică) şi Recunoaştere Vizuală, care mă încadrează în ultimii 16 la sută din populaţie. Mi-a fost evaluată şi viteza citirii şi am aflat că citesc aproximativ 125 de cuvinte pe minut faţă de 200 de cuvinte pe minut care este de aşteptat de la studenţii universitari, iar media la scris mi-a ieşit de 13 cuvinte pe minut în comparaţie cu viteza minimă de 18 cuvinte pe minut care ar trebui obţinută de studenţii universitari.

Până în acel moment nici măcar nu am ştiut că sunt Dislexică. Am crezut mereu că sunt un elev slab şi obişnuiam să glumesc mereu că mie îmi place să merg la şcoală dar nu îmi place să învăţ, ca să înţeleg acum la vârsta adultă că eu de fapt nu puteam.

La sfârşitul raportului de evaluare care l-am înmânat apoi universităţii mi s-au recomandat următoarele:

• timp suplimentar la examene
• mai multă flexibilitate în privinţa termenelor limită a proiectelor scrise astfel încât să le pot pregăti mai bine.
• opţiunea de a putea utiliza un calculator la examenele scrise pentru a mî ajuta la procesarea şi organizarea informaţiilor scrise.
• libertatea de a putea înregistra cursurile folosind un dispozitiv de înregistrare audio, astfel încât să pot reasculta cursurile de câte ori am nevoie
• şi acolo unde este posibil de înmânat un rezumat al cursului la care urmează să particip astfel încât să am o viziune mai clară asupra cursului.

Mi-a fost acordat un tutor care săptămânal mă ajuta să duc la bun sfârşit proiectele. Ajutorul din partea tutorului a constat în organizarea ideilor, în crearea unui plan de studiu astfel încât nu mai eram copleşită în prezenţa unui manual sau în faţa unui proiect care trebuia înmânat în decurs de câteva zile.

De când am aflat că sunt Dislexică am încetat să mă mai învinovăţesc pentru faptul că nu am reuşit să am o carieră profesională aşa cum mi-aş fi dorit. Când vocea mea interioară începe să mă certe: “de ce nu eşti în stare să faci aia”, “de ce nu eşti în stare să faci cealalta”, “nu eşti bună la nimic”, chiar dacă pe moment îmi dau totuşi lacrimile, reuşesc să îi aduc aminte vocii din capul meu că am o problemă care nu ţine de mine şi că ar fi bine să fiu mândră de ceea ce am realizat până acum” – ne povesteşte sudenta noastră.

Testul aplicat pentru evaluarea Dislexiei

Pentru evaluarea abilităţilor cognitive s-a aplicat testul WAIS-III (Wechsler Adult Intelligence Scale), pentru evaluarea scris-cititului testele Spadafore Diagnostic Reading Test şi York Adult Assessment Battery for Dyslexia, iar pentru evaluarea mai profundă a limbajului Rapid Naming Test şi Comprehensive Test of Phonological Processing. 

Rezultatul subtestelor testului WAIS-III, care se împart in 4 categorii: două indice IQ verbale (Working Memory Index şi Verbal Comprehension Index) şi două IQ de performanţă (Processing Speed Index şi Perceptual Organisation Index) ar trebui să fie aproximativ egale fără o diferenţă statistică semnificativă între ele. Cu toate acestea persoanele cu tulburări specifice de învăţare, cum ar fi dislexia vor avea de cele mai multe ori Working Memory Index sau Processing Speed Index mult mai mic decât celelate două indexuri.

Dislexia şi succesul academic

Foarte mulţi oameni sunt afectaţi de Dislexie şi cu toate acestea ajung foarte departe în viaţă, însă nu trebuie neglijată autostima de sine care poate fi mai scăzută datorită dificultăţilor întâlnite pe parcursul anilor şcolastici.

Indentificarea Dislexiei poate oferi individului o diferită perspectivă de viaţă. Poate alege un parcurs şcolar sau profesional ţinând cont de punctele sale forte dar şi de cele unde întâmpină mai multe dificultăţi.

În Marea Britanie toate instituţiile de tip superior, colegii sau universităţi trebuie să asigure toate condiţiile necesare elevilor cu tulburări de învăţare astfel încât studenţii dislexici să fie încurajaţi să facă studiile mai departe.

Paşii urmaţi de studenţii dislexici la studii superioare

Studenţii dislexici sau care suspectează că au Dislexie care se înscriu la studii universitare în Marea Britanie pot aplica pentru Disabled Student Alowance.

Aplicaţia trebuie însoţită de un raport de evaluare făcut după vârsta de 16 ani. Evaluarea se plăteşte şi poate costa de la 300-600 de lire sterline dar studenţii cu venit mic pot aplica pentru Access to Learning Funds.

Studenţii care se încadrează pentru Disabled Student Alowance, în urma unei evaluări individuale pot beneficia de echipament necesar pentru studii care poate include: PC, Hardware şi Programe Operative (cum ar fi crearea hărţilor conceptuale -map mind- sau corectarea ortografiei), un anumit număr de ore cu un tutor specializat în dislexie şi chiar o sumă anuală necesară pentru cărţi. De asememenea în decursul acestei evaluări se vor specifica în acord cu legea Equality Act, ajustările necesare, cum ar fi acordarea de extra timp la examene, lucru pe care universitatea va fi obligată să îl facă.

Camelia, 34 ani

Pentru mai multe informatii:

http://www.bdadyslexia.org.uk/educator/hints-and-tips-fe-he

Dislexia la locul de muncă – modelul din Marea Britanie

Aproximativ 10 la sută din populaţie suferă de Dislexie, şi foarte mulţi adulţi care muncesc nu au fost niciodată diagnosticaţi sau nici măcar nu ştiu că dificultăţile lor ţin de Dislexie. Unii dintre ei chiar dacă au fost diagnosticaţi preferă să nu vorbească despre condiţia care o au pentru a nu fi discriminaţi.

Deoarece Dislexia este o dificultate ascunsă este foarte dificil ca colegii sau managerii să se poată simpatiza cu persoana care întâmpină anumite dificultăţi şi drept urmare să poată fi în oarecare sens mai înţelegători sau săritori.

Foarte mulţi adulţi dislexici nu fac faţă presiunilor unui loc de muncă cu o natură solicitantă şi drept urmare sunt foarte predispuşi căderilor psihice, deprimări şi autostima de sine le este foarte tare afectată. (Nu vreau să se înţeleagă că nu sunt capabili. Vreau să spun că eficienţa lor scade când sunt puşi sub presiune). Foarte mulţi ajung să se angajeze în job-uri cu mult sub calificarea lor.

Este foarte mare numărul adulţilor care nu reuşesc să avanseze la locul de muncă din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină.

În Marea Britanie, Dislexia este o dificultate recunoscută de Legea Egalităţii (Equality Act 2010) careprotejează persoanele cu dizabilităţi împotriva discriminării la locul de muncă şi în societate în general.

O să expun câteva dintre aspectele care mi s-au părut mai importante:

• Angajatorii sunt obligaţi prin lege să facă ajustările necesare la locul de muncă în vederea integrării persoanei cu dizabilităţi, dacă mediul deja existent dezavantajează desfăşurarea activităţii angajatului, sau viitorului angajat comparativ cu desfăşurarea aceleaşi activităţi a unei persoane fară handicap.

• Angajatul nu este obligat să aducă la cunoştinţa angajatorului că are Dislexie, dar dacă decide să o facă, angajatorul este obligat prin lege să facă ajustările necesare pentru a-şi putea desfăşura activitatea cât mai eficient posibil.

• Angajatorul nu poate fi discriminatoriu în ceea ce priveşte persoana cu dizabilitate în următoarele: recrutarea angajaţilor, promovări şi transferuri, training şi dezvoltare.

• În cazul persoanelor cu dislexie activităţile care impun presiune şi stres pot afecta abilităţile şi eficacitatea la locul de muncă. Se va ţine cont de aceste aspecte în momentul în care se face evaluarea angajatului.

• Deoarece dificultăţile Dislexiei sunt complexe, punctele forte şi punctele slabe pot varia de la individ la individ şi drept consecinţă ajustările se fac în funcţie de nevoile fiecărui angajat în parte. Pentru aceasta este nevoie de o evaluare a persoanei cu Dislexie obţinută după vârsta de 16 ani în baza căreia se va organiza o evaluare a locului de muncă.

• Angajaţii au posibilitatea să frecventeze un curs numit Strategii la locul de muncă pentru persoanele cu Dislexie.

• Pentru o performanţă optimă angajatul dislexic are nevoie de suportul managerilor, de aceea conştientizarea dislexiei de către manageri este foarte importantă . Asociaţia Britanică pentru Dislexie (BDA) a pus la dispoziţie un Cod de practici pentru Angajatori, care oferă detalii practice şi indicaţii utile în susţinerea angajaţilor dislexici.

Angajaţii dislexici sunt predispuşi la stres şi acest lucru poate intensifica problemele legate de dislexie. Dacă se vine în ajutorul lor aceste dificultăţi pot fi mult mai uşor de depăşit.

O evaluare a condiţiei de Dislexie (dacă aceasta este suspectată) poate fi de foarte mare ajutor deoarece se conştientizează punctele slabe şi punctele forte, astfel încât să putem face alegeri cât mai corecte chiar şi în ceea ce priveşte locul de muncă. Ne ajută chiar să putem privi cu zâmbetul pe buze aşa-zisele gafe care le putem face.

Camelia, 34 ani

Pentru mai multe informaţii:

http://www.bdadyslexia.org.uk/employer/legislation

Evoluţia fenomenului de cunoaştere şi acceptare a dislexiei în Marea Britanie

Din ce în ce mai mult termenul Dislexie începe să se facă cunoscut la nivel mondial.

Programele de învăţământ pentru copii dislexici au luat amploare în ultimul timp iar accesul la informaţie devine din ce în ce mai accesibil tuturor.

Foarte multe persoane nu cred în existenţa Dislexiei deoarece este o dificultate ascunsă care nu prezintă simptome la nivel fizic. Foarte mulţi specialişti pot eşua în a diagnostica corect Dislexia dând drept motiv o întârziere a copilului, sau alte motive cum ar fi ADHD, tulburare de atenţie sau lipsă de motivaţie şi interes din partea copilului.  

De asemenea de foarte multe ori dislexia este asociată copiilor care încurcă literele b/d, m/n, care nu deosebesc dreapta de stânga sau care au dificultăţi de citire.

În Marea Britanie primul caz de dislexie a fost descoperit în 1896

În urma examinării unui elev de 14 ani Doctorul W. Pringle Morgan a realizat că băiatul era foarte isteţ şi abil la jocuri doar ca îi era foarte greu să citească.

“Inabilitatea sa este atât de pronunţată şi evidentă încât sunt convins că este cauzată de efecte congenitale”

Ulteriori examinări au arătat că : “…se pare că nu are puterea să păstreze impresiile vizuale ale cuvintelor”

În ciuda acestei descoperiri abia peste o sută de ani această condiţie a fost pe deplin acceptată şi nevoile persoanelor cu dislexie recunoscute.

Formarea asociaţiilor pentru copii dislexici

Un rol foarte important a fost jucat de Marion Welchman, mama unui baieţel care prezenta o întârziere în vorbire şi o incapacitate evidentă în a citi şi a scrie.

Determinarea acestei mame în a căuta instruire adecvată băieţelului ei a stimulat procesul de acceptare şi cunoaştere a Dislexiei.

Asociaţiile locale pentru copii dislexici au devenit din ce în ce mai multe (în jur de 100 la acest moment) şi cel mai adesea reprezentanţii erau părinţii unor copii dislexici. În 1972 s-au reunit în Asociaţia Britanică pentru Dislexie (BDA).

Asociaţia a continuat o strânsă legătură cu departamentele guvernamentale şi a jucat un rol activ în răspândirea informaţiei în toate instituţiile şcolare. Ceea ce sperau organizaţiile era de a putea identifica Dislexia la copii încă din clasele primare.

Formarea Evaluatorilor şi Profesorilor de dislexie

Cheia pentru a putea oferi ajutor specializat cât mai multor copii dislexici era de a forma câţi mai mulţi profesori pentru a putea recunoaşte Dislexia şi pentru a putea  preda copiilor dislexici.

A fost nevoie de o strângere de fonduri pentru a putea organiza un program anual de formare. Una dintre activităţile Asociaţiei din Bach a fost organizarea unui program anual de formare în programul multisenzorial Gillingham-Stillman (the multisensory Gillingham-Stillman programme), metodă din SUA, pe care Marion Welchman a introdus-o în Anglia împreună cu Sally Childs în calitate de mediator.

Tot lui Marion i se datorează lupta pentru toate autorizaţiile necesare perntru a se putea implementa un curs specializat pentru formarea specialiştilor.

O echipă de specialişti din Marea Britanie -Kathleen Hickey, Beve Hornsby şi alţii- au creat un program de predare multisenzorial –multisensory teaching methods– care a devenit un curs de specializare postuniversitar (foarte căutat) pentru profesorii care vroiau să se specializeze pentru a putea preda copiilor cu Dislexie.

În momentul de faţă studenţii care aspiră să fie profesori au ca modul de studiu recunoaşterea problemelor de învăţare la copii încă din primii ani de studiu.

Dislexia la nivel legislativ

În 1960 cercetătorii de la 3 universităţi din Marea Britanie au putut demonstra că Dislexia afectează aproximativ 4 la suta din populaţia şcolară iar pentru prima dată în 1974 dislexia a fost recunoscută de Departamentul de Educaţie şi Ştiinţă iar în 1981 a intrat în legislaţia Nevoi Eductionale Speciale.

O adevarată explozie de răspândire şi recunoaştere a Dislexiei a fost după o Campanie Informativă a Dislexiei în 1990, când liniile telefonice “help line” puse la dispoziţie au primit 20 mii de apeluri în foarte scurt timp. Acest lucru nu a făcut decât să demonstreze nevoia de informaţie şi ajutor în ceea ce priveşte dificultăţile academice ale elevilor.

În 1993 Legea Educaţiei a introdus un Cod de bune practici, reactualizat în 2015, care permite folosirea unor servicii menite să protejeze şi să ajute copii cu nevoi speciale, din această categorie facând parte şi copilul dislexic.

În prezent National Help Line numără în jur de 25 mii de apeluri anuale.

Fiecare asociaţie de dislexici are la dispoziţie voluntari profesionali formaţi care pot sfătui copiii şi părinţii despre ultimile noutăţi tehnologice -softuri şi programe educaţionale- menite să uşureze munca academică a şcolarilor cum ar fi spre exemplu un program de creare a mapelor mintale (map mind).

Din ce în ce mai mult se pune accent pe nevoile adulţilor dislexici, în mod special în studiile liceale şi superioare şi la locul de muncă.

Bibliografie

The International Book of Dyslexia, Edited by Robin Salter (European Dyslexia Association) and Ian Smythe (World Dyslexia Network Foundation) Published in Great Britain 1997

https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/398815/SEND_Code_of_Practice_January_2015.pdf

Camelia, 34 ani

Mărturii pe internet

Gândurile următoare sunt preluare de pe siteul http://www.afla.ro/articole/587/dislexia—boala-copiilor-neintelesi.html şi practic salvate aici, fiindca siteul respectiv nu mai funcţionează.

Kalkin a spus:
Salut, Eu sunt dislexic si am trecut de mult de varsta copilariei, am 33 de ani. Din pacate am fost diagnosticat de-abia acum 10 ani (dintr-o intamplare) asa ca nu am beneficiat de tratament special, insa am fost nevoit sa tin pasul, si cateodata chiar sa o iau inainte, prin propriile mijloace experimentand din mers.

M-am gandit ca v-ar fi de folos cateva sfaturi cu lucruri care au functionat (cat de cat) la mine. Imi cer scuze dinainte daca sunt putin dezlanat si pentru eventualele anagramari. Dislexia mea peste medie (prietena mea corecteaza ceea ce scriu:)).

Ca sa va faceti o idee despre cum vedem lucrurile iata o mica descriere: Nu vedem litere sau simboluri ci un desen. Combinatiile de litere sunt multe si desenele seaman foarte mult. Este foarte dificil sa scriem normal, cu un creion. In scoala desenam ideograme in loc de cuvinte sau propozitii (de ex in loc de vrebul “arata” desenam o mana, “panta” era o sageata inclinata). Este mult mai simplu sa scriu la tastatura, nu stiu exact de ce. Pentru litere sau cuvinte asociez obiecte sau imi construiesc in minte o camera, o casa. In camera intru si am canapea, masuta de tv, servanta cu sertare etc… In sertar este o litera sau un cuvant, canapea semnifica ceva etc. De foarte mare ajutor atunci cand nu imi puteam lua notite foarte repede (ceea ce se intampla destul de des). “Citesc” foarte multe carti.

Daca trebuie sa citesc cu voce tare imi este teribil de dificil pentru ca unele cuvinte nu imi spun nimic. In schimb din “desenul” de ansamblu imi dua seama ce se intampla cu exactitate de 90%. Ca o paralela intre modul nostru de gandire si cel normal, este ca si cum am avea nevoie de o dimensiune in plus. Litera A nu ne spune nimic. Dar litera A verde inseamna ceva. Poate fi ardei iute verde. Cu cat descrierea e mai complicata cu atat mai bine. Altfel nu inseamna nimic, se confunda cu orice si o uitam.

Inca ceva: daca azi ne e ceva clar, nu inseamna ca si maine va fi la fel (asta a fost un lucru f urat de care m-am lovit). In clasele primare cand ne ridica in picioare eu povesteam intotdeauna lectia, desi citema din carte in legea mea, asa c aprimele mele note au fost de 4. A fost desutl de greu, pana cand am ramas cunoscut ca “ala care invata cum stie el”. Asta nu m-a impiedicat sa ajung pionier de frunte, comandant de unitate – snur visiniu, pentru cunoscatori :))).

Incercati ca orice proces de invatare sa fie cat mai creativ posibil. Nimic nu va fi prea mult. Incercati litere volumetrice. Facute din orice, carton, spuma de frisca, aluat etc. Atentie, este f importnat sa faceti litera, apoi copilul sa va urmeze pasii si sa faca si el una. Este mai eficient decat sa o faceti voi si apoi sa o cititi impreuna.

De mare folos jocurile tip Lego, Mecano etc. In functie de dislexie poate sa citeasca si sa scrie dupa o vreme normal sau mai putin normal. Fazan, (jocul acela cu ultimele doua litere un cuvant nou) este si el de ajutor. Nu are nici un sens sa ne chinuiti cu caligrafia sau chestii prea tehnice. Pentru noi cuvintele dislexie si lexiedis sunt identice, iar literele scrise cu creionul este ca si cum v-as pune sa faceti desene aproximativ identice, dar complicate intr-o ordine incalcita.

Nu gandim in cuvinte, ci in imagini. Pentru noi sa citim un cuvant este ca si cum v-as cere sa va imaginati marginea universului. Este ceva care stii ca exista il vezi in mintea ta, dar nu poti sa il apuci. Atnetie, suntem deosebit de intuitivi si reconstruim imagini si fapte pornind de la lucruri minore. Modul in care va miscati, atitudinea ne face sa sitm lucruri pe care nua mavea cum sa le stim. Niste mici Sherlock Holmes:). Impresia pe care o avem la prima vedere ste 99% cea adevarata. Imi pot da seama ce fel de viata a avut perasoan cu care discut din modul in care isi tine mainile, din ridurile din jurul ochilor, pozitia corpului, unghii etc.

Ne plictisim extrem de repede. Ne este mai usor sa retinem un cuvant sau o lectie daca mai facem inca un lucru in momentul respectiv. Exact ca atunci cand vorbesti la telefon si mazgalesit pe o foaie. Chiar si simpla actiune de a tine un obiect in mana este de ajutor. Ne este mutl mai simplu sa retinem daca in acelasi timp se intampla doua lucruri. Ceea ce voua va distrage atentia, noua ne fixeaza amintirea.

Avem o memorie excelenta de lunga durata. Cu cea de scurta durata e mai dificil, retinem doar lucruri esentiale. Avem o capacitate de sinteza ridicata, dar suntem complet haotici in organizare, fie a timpului, fie a obiectelor. Daca intervine plictiseala si rutina nu avem nici o sansa ca lucrurile sa evolueze, de aceea schimbati o activitate de invatare cu alta. N-avem nici o problema sa invatam 10 minute la biologie, 10 la matematematica si 10 la istorie. Insa 30 de minute la biologie poate fi un chin. Nu retinem pe dinafara, mecanic, mai nimic. Este mai simplu sa subliniati in manual cu culori diferite pasajele importante. Noi o sa facem legatura intre ele asa cum ne pricepem si va iesi bine.

Ati citit Singur pe Lume, de Hector Malot? Mudol in care copilul acela invata poezia este curat in spirit dislexic. Pentru noi nu e usor nimic din ceea ce voua vi se pare usor, de aceea nu ne repetati ca este simplu. Nu va enervati pe noi cand trebuie sa retinem lucruri fara sens, pentru ca nu avem nici o vina, pur si simplu motivatia lipseste. Cititul, scrisul, calculul matematic sunt dificile. Aproape ca si cum v-as pune sa va uitati la Cina cea de taina si sa imi explicati matematic compozitia picturii. In schimb tot ce tine de creativitate este simplu.

Eu sunt arhitect, dar dupa facultate am lucrat cativa ani ca senior art director in agentii de publicitate, am avut expozitii de grafica in galerii (chiar si in glasgow) iar acum 2 ani m-am intors la arhitectura (am o mica firma impreuna cu doua prietene).

Intr-un final, trebuie sa retineti doua lucruri: 1. Procesul de invatare trebuie sa fie extrem de creativ, iar 2. Dislexia nu este vindecabila, deci nu are sens sa sperati sa va transformati copilul intr-unul normal. Nu trebuie sa aveti impresia ca acel copil are un deficit si nici el sa nu creada asta. Niciodata un copil dislexic nu va fi normal si nu trebuie sa suferiti din aceasta cauza. Este doar altfel si de multe ori o sa fiti uimiti de ceea ce va spune sau va face. Scuze pentru textul lung, dar sper ca va este de ajutor sa ne intelegeti mai bine:).

Luisa a spus:
Nu stiu cu ce sa incep …..de bucurie si un pic foarte putina tristete. Multumesc din tot sufletu Kalkin….Eu sunt Luisa, am 30 de ani….nu stiu cu ce sa incep:

1. Toata viata m-am chinuit sa ascund faptul ca nu stiu si nu pot sa citesc cursiv, mai ales cu voce tare, si daca o fac nu inteleg nimic din ceea ce am citit.Tot timpul am crezut ca e din cauza ca nu am citit foarte multe carti la viata mea (poate fi si asta)

2.La scoala nu reuseam sa invat mai nimic ….am avut probabil marele noroc ca am talent la pictura asa ca am urmat Liceul de arta…toata viata ma urmarit si inca ma mai uyrmareste acest complex al citirii si al vorbirii. Cu vorbirea ma descurc fara probleme cand sunt relaxata si cand acel ceva despre care vorbesc imi place foarte mult si e nou. Cand am de scris seva din imaginatia si din ceea ce simt merge, cand trebuie sa relatez sau sa explic ceva…..ma poticnesc.

3. Sunt extraordinar de dezordonata in gandire oricat m-as chinui sa fac ordine, azi merge, maine uit sau ma plictisesc din cale-afara. Uit lucruri banale, uit date de nastere data in care am avut cununia in care m-am maritat….nespecifice femeilor din cate am observat si mai mult a fost acu jumatate de an, azi am fost chiar informata :)). In scris ma simt mai bine deoarece pot reciti, altfel nu pot duce coerent povestioara pana la capat.

4. 70 % din ce ai scris Kalkin, mi se potriveste, de parca as fi eu. Nu stiam pana acum de existenta acestei boli, nu-mi vine sa cred cat de bine se potrivesc piesele….

5.Cu orientare in spatiu sunt un dezastru : Stanga, dreapta, nord sud, ma gandesc ceva….cand am facut scoala de soferi …..a fost distractie de-a drfeptul….am facut si ore suplimentare ….printre probleme , imi spunea sa o iau intr0o parte eu fix partea aialata mergeam….merg la dansuri , cand spune instructorul la stnga toti merg la stanga ….eu inca ma gandesc care e stanga…..toate aste asunt comice dar foarte neplacute pentru mine.

6.Cand am fost mica am fost trimisa de catre scoala la scoala de copii bolnavi mintali…

7.Au fost cu mine la ceva medici am facut Encefalograma, cred ca ii spune, probabil am mai facut si alte teste dar eu numai pe asta cu encefalograma o tin minte, in fine am luat ceva tratament, tebuia sa ma plimb in fiecare seara macar 10 minute apoi faceam o baie calda cu nu stiu ce picaturi….Mai departe nu mai stiu…. Ai mei ori nu stiu ce si cum ori nu vor sa imi spuna nimic legat de asta , in fine …

8. In liceu am vrut sa dau la teatru, mi-a fost rusine si frica din cauza problemelor, in facultate am vrut iar sa intru intr-o formatie d etearu petru studenti,iar mi-a fost rusine, am terminat facultatea de design, lucrez ca designer de interior, pictez….acum m-am inscris la un cusr de teatru si uite asa iar am dat peste problema: dar acum am hotarat sa nu-mi mai pese dar totusi imi pasa asa ca am cautat pe net : Tehnici de citire uite asa am ajuns aici.

9.Apropo de arhitectura incepand cu anul 2, cand mi-am luat ramas bun de la actorie, se pare ca nu de tot, in fiecare an ma gandesc sa urmez facultatea de arhitectura, au trecut deja 7 ani cred de atunci si nu am avut curaju, lainceput din cauza matematicii apoi din cauza timpului, oricum am lucrat 3 ani la o firma de arhitectura 🙂 si nu mi-ar displacea sa mai lucrez, oricum acum le amenajez :).

Si ca un fel de incheere de capitol: Parinti, profesori, poate si colegi nu ar fi zis ca eu pot sa imi castig vreoadata singura painea si ca pot face ceva din viata asta…..nu e chiar asa… credetima ca nu e chiar asa rau…. Daca aveti un copil aparite, aveti incredere in el/ea….mie mi-a lipsit extraordinar de mult asta. Nici acum nu mi-au disparut complexele, singuratatile, etc dar am hotarat sa le “bat” mai ales ca probabil voi avea si eu macar un copil. Ma consider un caz fericit, dar cred ca era mult mai bine daca nu treceau atatia anu sa-mi dau seama cre trebuie sa ma” bat” cu temerile …. V-am spus si o parte din povestea mea, am sa studiez problema mai in detaliu, am sa va anunt de rezultat, am sa merg si la un psiholog ca prea multe se potrivesc… MULTUMESC MULT !!!

Ada a spus:
Eu am 23 de ani si acum un an si jumatate, din intamplare, am aflat ca sunt dislexica. In cazul meu nu este o forma foarte grava, deoarece partea cea mai prezenta este disgrafia (dificultati la scriere) si incapacitatea de a memora papagaliceste mai mult decat somnoroase pasarele. Situatia mea este insa nefericita prin prisma talentului meu: in mod ironic, sunt o persoana foarte creativa si comunicativa, asa ca am ales ca meserie relatiile publice si respectiv facultatea de jurnalsim si stiintele comunicarii, specializarea RP. Desi am facut fata cu brio pana acum, am ajuns in punctul in care ma dau cu capul de pereti, deoarece sustin a 3a oara examenul de licenta miercuri. Problema este ca trebuie sa stim mot a mot o tona de definitii si de clasificari si blablabla…. si nu pot sa le invat asa. Plus faptul ca datorita profilului facultatii am si norocul de a ni se scadea puncte pentru fiecare gresala la scris, de orice natura ar fi ea. Am incercat sa discut cu decaunl, cu decanita, cu profesorii, cu sefa de catedra….toti m-au trimis la rectorat sa vorbesc cu secretara. Zis si facut. N-am rezolvat nimic, pentru ca “nu e treaba noastra sa ajutam handicapatii sa termine o facultate. trebuia sa te fi gandit dinainte”. Si daca stiam dinainte, tot asta as fi facut….dar nu stiam, pentru ca in romania nu te cauta nimeni, nu te intereseaza pe nimeni…. asa ca aviz amatorilor: AVETI GRIJA CE DRUM VA ALEGETI!! sunt foarte multe sanse sa dati peste oameni cretini si needucati care nu va vor intelege conditia!

ozy a spus:
Salut ! Am 33 de ani… pe care i-am trait printre lacrimi, frustrari si complexe…. Da… ma alatur si eu voua, Kalkin si Luiza. Acum cativa ani mi-am dat seama ca suferinta mea are o cauza… dislexia. In timpul colegiului (colegiu cu profil pedagogic care pregareste invatatori sau educatori) am studiat obiectul logopedie si la seminar mi-a revenit de pregatit un subiect de care nu mai auzusem pana atunci… dislexia. Am avut de studiat o gramada de maretiale si am ramas masca… Nu-mi venea sa cred…. Plangand mi-am pregatit tema de seminar… Erau lacrimi de bucurie pt ca descoperisem ca toate problemele mele din copilarie… si care ma mai urmareau si acum aveau o cauza, si mai ales pt ca aflasem ca mai sunt si altii ca mine…. mai inceti la citit, cu scrisul mai schimonosit, cu multe greseli de calcul, mai imprastiati, mai uituci, cu note mult mai mici decat ii duceau capul, dar… sclipitori in unele domenii la care cei ,, destepti” nu prea puteau ajunge. Ce paradox… un IQ mare la un copil care se incurca la tabla inmultirii?!?… As avea atatea sa va povestesc!!!!… dar creierul dislexic are obiceiul sa faca harcea- parcea din relatari… asa ca… Ma bucur ca v-am ,,intalnit” Luiza si Kalkin si ca ne-ati relatat din experienta voastra. Primiti-ma si pe mine in ADA (Asociatia dislexicilor anonimi) 🙂 …si… sa-i dam inainte… pe cai proprii.

Didu a spus:
Salut! Am 27 de ani si citind despre dislexie mi se clarifica o gramada de cauze ale suferintelor mele din trecut. Suferintele astea au contribuit la diminuarea respectului de sine care a inceput sa creasca vertiginos in ultima vreme de cand m-am apucat de “studiat” dislexia. In principiu consider dislexia o binecuvantare pentru noi doar ca a fost abordata gresit pana acum din necunostinta de cauza sau ignoranta.

Un singur lucru ma deranjeaza enorm si anume comunicarea verbala …. Imi este extrem de greu sa inteleg din prima ce vrea sa zica cineva si de aceea intreb des “ce?”, “cum?”. De exemplu in loc de “receptor” pot intelege “racitor” si in imaginea mentala a subiectului nu are ce cauta un “racitor” sau pot intelege un cuvant care nu imi creaza nici o imagine mentala cum ar fii “retorcit”. Intreband des “ce? cum?” am senzatia ca deranjez partenerul de conversatie si incerc sa intreb cat mai rar, adica chiar daca sunt cuvinte pe care nu le inteleg nu cer sa repete decat atunci cand stiu ca este ceva crucial in a intelege esenta subiectului in discutie, urmand sa inteleg ulterior prin deductie logica.

De multe ori argumentele pentru deductia logica sunt insesizabile pentru restul lumii si asta pentru simplu fapt ca fiind privat de anumite “simturi” omul se adapteaza ascutind celelalte simturi sau dezvoltand alte simturi care pana in momentul privarii erau latente. Asa se intampla si cu intuitia. Din acest motiv dislexicii sunt mult mai intuitivi decat majoritatea oamenilor (majoritatea stabileste intotdeauna standardul de “normalitate”). De asemenea imaginatia si inteligenta sunt utilizate mai frecvent si ca urmare excelam cand vine vorba de ele. Gasim des solutii noi si geniale pentru diverse chestiuni doar pentru ca nu stim sau nu luam in considerare solutiile existente deja. Einstein (dislexic fiind si el) a afirmat (nu stiu exact citatul, stiu doar ideea pentru ca sunt dislexic 🙂 ) ca “o problema nu poate fi niciodata rezolvata gandind la fel cum am gandit atunci cand am creat-o”.

Deci dislexicii au facut si vor continua sa faca mereu o lume mai buna. Noi nu invatam, noi intelegem ! si de aici, cum zicea si Kalkin, azi simbolul @#$%^& inseamna ceva iar maine poate avea alt inteles pentru ca de fiecare data cand vine vorba de @#$%^& refacem analiza care poate fii diferita de fiecare data. De nenumarate ori “picam examenul” pentru ca profesorul nu recunostea rezolvarea problemei data de mine, apoi dupa ce-i explicam ca la un copil mic revizuia nota. Odata am luat nota 1 pentru ca nu am recunoscut de unde “am copiat” o definitie :)))). Va puteti imagina ce frustrai au iesit din asta.

Avem o imensa capacitate de procesare a informatiei si consider ca ne irosim in scolile limitate din acest sistem care sunt facute sa se potriveasca toturor, sa atinga doar partile comune ale oamnilor. Este “normal” sa citesti cursiv si pentru ca nu o putem face corect incepem sa ne disconsideram si zicem ca nu suntem suficient de buni si pot aparea probleme la nivel subconstient care se vor reflecta pe parcursul vietii. Probabil ca sunt si parinti care intra pe forumul acesta ca sa afle mai multe despre conditia pe care noi o numim dislexie. Oricare ar fi aspectele pe care le considerati mai putin utile ale dislexiei sa stiti ca sunt de multe ori mai multe aspecte foarte utile privind copilul dumneavoastra. Fiecare isi doreste un copil care sa contribuie cat mai mult la evolutia lumii. Puteti fi siguri ca al dumneavoastra asa va face :). Numa’ bine

stela a spus:
Buna, dragii mei!! “Ce faci bade? Stai si cugeti?” “Nu, numa’ stau!”… aceasta e starea in care se afla persoanele care nu si-au facut timp sa sa documenteze pe masura inainte de a impartii comentarii derogatorii la adresa, noastra, toti cei care suntem dislexici. M-am regasit in naratiunile voastre si vreau sa va spun ca doar atunci cand recunoastem ca avem o problema, reusim sa gasim solutia. Si, mie, ca si multora dintre voi, mi-a luat foarte mult timp sa admit lumii din jurul meu ca m-am chinuit cu cititul la scoala si ca fiecare triumf l-am dobandit prin munca multa si determinare.

Provin dintr-o familie in care asteptarile din punct de vedere intelectual erau foarte mari, iar din nefericire pentru mine, parintii credeau ca sunt lenesa si probabil nu la fel de talentata ca si fratii mei. Cu groaza-n suflet imi amintesc zilele in care trebuia sa citesc cu voce tare lectia pentru a doua zi de scoala si apoi s-o repovestesc…parintii erau exasperati pentru ca petreceau ore intregi cu mine, sa ma ajute sa citesc, iar rezultatele erau mai putin decat satisfacatoare…Dar, pentru ca eram foarte buna la matematica, invatatoarea a evitat sa-mi strige numele la “Ora de citire”, si uite asa am ajuns in clasa a -V-a. Nefiind supusa chinului de a citi in clasa cu voce tare sau de a relata ce-am citit, m-a determinat sa gasesc alte modalitati de a intelege ce-am citit, de exemplu asociam un cuvant cu o imagine sau o culoare. Si atunci, si acum, am o imagine vizuala pe care-o creez mintal; de exemplu: “Ce e fotosinteza?” Razele soarelui, flori care absorb razele, imi imaginez o turbina mechanica in tulpina-corespunde cu reactiile chimice de convertire a energiei solare in hrana, etc.

Poate datorita faptului ca n-am vrut sa-mi dezamagesc parintii am citit foarte mult, vroiam sa-i fac mandrii de mine, ceea ce m-a ajutat sa trec “neobservata ca avand dificultati intr-ale scrisului/cititului/intelesului” pana acum jumatate de an…In timpul Masteratului (nu locuiesc si nici n-am studiat in Romania). Am fost nevoita sa lucrez in grup, trebuia sa citim articole stiintifice (intr-o ora si jumatate) dupa care trebuia sa pregatim o prezentare Powerpoint care sa fie relatata a doua zi in fata unui panou academic. Atunci mi s-a daramat fortareata…dar in acelasi timp a devenit clar ca sunt “deosebita”.

Nu reuseam sa citesc articolul in mai putin de 5 ore (ca sa-l si inteleg!!!!) ceea ce era un handicap…dar mi-a fost rusine sa le spun colegilor ca n-am terminat de citit, am gasit tot felul de scuze, spunandu-le ca le voi trimite prezentarea Powerpoint cu sectia pe care mi-o repartizeaza ei pana la sfarsitul zilei. Si uite asa, ma ascundeam in bibleoteca si citeam/cercetam fiecare notiune pe care n-o intelegeam din articol si dupa vreo 8 ore de munca le trimiteam produsul final, care intotdeauna a fost excelent.

Profesorii, la fel ca si colegii au fost incantati de originalitatea cu care abordam fiecare sesiune… dar a venit si ziua cand dimineata s-a distribuit articolul si seara la 5 grupul din care faceam si eu parte trebuia sa prezinte studiul repartizat. Si-atunci m-am facut bucatele…am vrut sa ma sinucid, nu stiam cum sa le explic colegilor mei ca am nevoie de muzica clasica si de ore-n sir ca sa produc ceva decent. In schimb, am incercat sa tin pasul…dar dupa 3 ore eu si inca un coleg din grup tot citeam (ultimii), la care-mi spune el:”Esti dislexica?” Am raspuns ca “Nu”, la care el m-a asigurat, zambind, ca doar unul care e dislexic are nevoie de atata timp. Parca eram prinsa-ntr-un cataclism…am gasit o scuza si-am pornit plangand spre casa, unde mi-am gasit consolarea-ntr-o sticla de vin. Cand a ajuns sotul meu acasa, i-am spus dezvaluit lupta pe care-am dus-o de ani de zile…lupta cu depresia…cum toata lumea care ma cunoaste crede ca sunt nemaipomenit de inteligenta dar cum defapt eu ma chinui uneori sa inteleg un paragraf timp de 2 ore… Si uite asa, am acceptat ca s-ar putea sa am o problema…

La indrumarile sotului meu, am contactat departamentul de psihologie si sanatate al institutul de cercetare la care studiam, ei au organizat testul care-a confirmat ca intr-adevar sunt dislexica. Va doresc tuturor celor care sunt dislexici multa rabdare, perseverenta si daca inca nu ati gasit metodele care sa va ajute intr-ale cititului/intelesului, documentati-va si incercati sa luati legatura cu alte persoane care sunt dislexice si care ar putea sa va ofere sfaturi.

Michelle a spus:
Salut tuturor! In sfrsit pot sa citesc un articol pe care l-am asteptat de multi anii.. Eu am dislexie si stiu asta de 20 ani. Locuesc in Suedia si aici este recunoscut aceasta problema dina 1990. Deci relativ nou. Eu personal studiez de dislexie din septembrie. Ce sa va spun pe scurt. Eu todeauna am fost interesata de limnba materna si am inceput sa scriu compuneri, etc din clasa a treia.

…In limba romina nu sint asa de multe vocale . In sudeza si 9 vocale si eu am mare problema cu vocalele. Limba engleza e si mai dificila. Si eu am avut grau cu cititul. Ce sa spun acum cin citesc poeziile mele toata lumea spune ca recit foarte frumos. Nu am decit sa cred. Dar mereu sint surprinsa. Cind eram mica era cel mai freu sa stau in picioarre si sa citesc. Acum vreau sa va recoman celor care au copii cu diselexie. Citit pentru copii dumesavoastra tare. Si sa aveti rabdare. Sa scrie de mina e un bun exercitiu. Si sa citeasca tare acasa. Execitiu e bine. Dar asta nu va trece(dislecsia) o ai toata viata. Nu uitati ca noi oamenii sintem diferiti: Si avem diferite, talente sau deficiente. Ce am face daca toti am fi lafel. Succes la toti cu dislexie si aici va trimit o poezie…scrisa de mine : ) Vise ascunse Visele mele au fost ascunse Printre florile de tei Pasi mei erau råtåtciti Pe faleza Dunarii Inima mea a råmas Pe virful muntelui,prin ceata, In parfumul fragilor, in apa de izor © Michelle Ps Scuzatimi greselile de scris.

liviu a spus:
salut, Andrei, din pacate in romania se vorbeste si se cunoaste putin despre dislexie. nu este o boala si din cauza asta nu se vindeca. se pare ca tu ai dislexie, disgrafie si discalculie. pentru a face progrese in a citi, a scrie te poate ajuta un logoped, se pare ca in ro. sunt putini logopezi specializati in ramura asta. si eu am aflat ca sunt dislexic la 38 de ani si mi-a fost tare greu, m-am simtit tot timpul oaia neagra la scoala. in europa evoluata copii cu dislexie vin ajutati la scoala si in cazul unei teze li se acorda o ora in plus pt rezolvare. initiativa ta este buna, in alte tari sunt astfel organizatii tocmai pt a nu se simtii singure persoanele dislexice, pare ca 8 % din populatia globala are dislexie dar sunt putini care recunosc. pentru a sterge din complexe pe care le creaza cei din jur (ignorantii) e bine de discutat despre dislexie

Gânduri către părinţi

MESAJ CĂTRE PĂRINŢI DIN PRIMA TABĂRĂ NAŢIONALĂ PENTRU COPII DISLEXICI 2014

Mesajul a fost scris în această formă la cerere. Este destinat cititorului care este capabil să privească dincolo de faţade, pentru părintele care descoperă Copilul şi nu se fixează doar pe dislexia lui.

Suntmultelucruripe care vreausa vi le spun, insaimiestesiteamapentrucasuntimprastiate… gandurile vin sipleaca in ritmullor, pot doarsa leobservsisa ma folosescde  elepentru a crea o ‘panza in culorilemele’.

Am nevoiesastiti cat insemnatipentru mine.Atuncicand pot, canddescopar,va spun cum functionez. Avetiincredre in voica ma cunoasteti, ca ma cunoasteti…

Mai trece o zi…Mai am putinsiajungacasa. Ma intreb,oare cum o savagasesc?! Cum o sareactionati la ceeaceurmeazasavapovestesc (sau nu), sausimaimult la ceexprimamimicamea, cat o sa ma intrebaticesi cum s-a intmplatfaracamacarsaapucsa ma acomodez cu mediul de acasa, saapucsarespiraerul de acolo. Mai ales daca am avut o zimaipestrita, vaingrijoratifarasaapuctisastitice s-a intamplat.

Stareavoastra de ingrijorare ma coplesestesimaimultsi in locsa am de-a face doar cu emotiilemele, in locsa am ‘spatiu’sa mi le desalcsc, sa mi le ‘stivuiesc’ pentru a-mi creaanumiterepere, uneori ma luptsi cu starilevoastre de ingrijorare…siuiteasa, vazandu-va, incepsavaconsolez, sa spun ca nu e chiarasa de grav, ca de faptpoate mi s-a parut. Si nu rezolvnimic de fatp.

Momentelecenusii, imisuntalinatecandintalnescprivireasibratele in care sa ma aruncdupa o ziplina…celputinasaimidorecssua mi as dori. Aziimidorescasta, mainepoatedoarsa pot respiralinistitafarasatrebuiascasa spun ce am, sau de ce am nevoie de spatiualmeu in care a ma reculeg. Oricum am nevoiesavorbesc cu tine,sisatiimpartasescceeacesimt, ceeace am descoperit, ceeace cred…astaatatatimp cat ma simt in sigurantasistiuca TU nu aisa ma judeci cum face restullumii, nu aisaincepisa ma coplesaseti cu ceeacestiisinici nu teveifolosi de ceeaceti-am spus la un moment dat.

Adorsavorbesc, sa-ti spun ceeace am descoperit,caimpreunasaconstruim diverse puti de legaturaintreceeacestiudejasieventualelesituatii de care m-as putea ‘lovi’, creandu-mi prorpiulsistem de repere, in care ineleg cauzalitata….am nevoiesavb cu tine casaintelegsimai bine ce se intampla cu mine, cu lumea in care traiescsi in care trebuiesa ma integrez, sainteleg cum functionez, care imieste ‘manualul de utilizare’.

In zileleinsoriteindiferent de vremea de afara, cand am succesesimtsa le impartasesc, savavadlicarirea din privire, casi cum am maicastigat o luptasi am maicucerit o zi. Prinastasimtcaputetiaveamaimultaincredere in mine, ca ma pot descurca in ‘jungla’….suntmailinistittacandvavadsipevoiasa; astfel pot ‘calatori’ siimi pot ‘exploata’ proprialume in diverseleeicontexte.

Printer altele….

• Este important pentru mine sa-ticitescdragosteasiincrederea in privire; ajutaenorm in special dupa o zi ‘obisnuita’.
• Niciosituatie nu esteatatde gravaincatsapoata fi rezolvata…sichiar de n-ar fi, tot copilul tau sunt, maimultdecatoricealtceva.
• Arata-mi ‘drumul’ divesrelorvalorisisentimente, prinfelul in care tu le aplici-simieimi v-a fi multmaiusor;
• Iubeste-mi dislexia, e tot a measiea, si face parte din mine; 
• Cu tine alaturi, simt cum lumeaestemai ‘cuceribila’
• Suferintamea, este in primul rand a measi da-mi voiesa o simt, sa mi-o rezolv in ritmulmeu;
• Oricateimbratisari mi-ai da, nu ti fie teamacasuntpreamulte…nu exiataasaceva.
• Asculta ma…da mincredereca pot, ca am nevoiesasaincercindiferent de rezultate.
• Si uiteasa, am uitatsa mi aducaminte se transforma in parcaimi e cunscut…
• Atuncicandsuntdezamagita de cum mi aiiesitlucrurile, imi face bine sastiuca ma pot adapostiinbratele tale, caacolosunt in siguranta, ca pot repira, chair dacasunt sub apa.
• Fa-titimpsipentru tine….respira, eustiucasuntemsuntemimpreuna.
• Vasuntrecunoscatoaresimultumesc….pentru tot!

Alexandra, 27 ani

Dislexia, un “adjectiv propriu”

MESAJ CĂTRE PĂRINŢI DIN PRIMA TABĂRĂ NAŢIONALĂ PENTRU COPII DISLEXICI 2014

Mesajul a fost scris cu intenţie în acest mod.

Efortul depus de un părinte pentru a citi acest text este acelaşi pe care un copil dislexic îl depune pentu a citi un text scris în mod corect. Este destinat cititorului care este capabil să privească dincolo de faţade, pentru părintele care descoperă Copilul şi nu se fixează doar pe dislexia lui.

Pobabilcavaasteptaticapeaceastapaginasagasitisolutii ale dislexiei, sa fie insirateasacalista de medicamentepe care un doctor ti-o oferaatuncicandteduci la el enuntandu-i o probema, dar nu poatesa fie asa. In primul rand dislexia nu este o problema ,ea nu poatesinici nu trebuierezolvatapentrucaeaestemultmaimultdecatdificultatileceies la suprafata, este  o multitudine de calitaticestauascunsedar de multeori nu gasesccurajulsi contextual saiasaafrasisa se afirme, darasta nu inseamnaca nu exista.

Suntatatealucruri care imi vin acum in minte legate de ceestedislexiaincat nu stiudaca as puteasa le scriupetoatesinici nu stiudacaatiavearabdareasa le cititi, dar un lucruestesiplusisigur: ‘ce nu estedislexia’ – Dislexia nu este o problema ! Nimeni nu vreasa fie comun, totiincercamsa ne afirmamintru-un mod saualtul, saaratamcaavem o ideemultmaibunadecat a celor din jur, daruneori ne blocamrealizandca nu avem idea respective. Copiiicare au noroculsa fie dislexici nu au doar o ideebunasiinovatoare de care sa pot folosi ci o resursainfinita de a creativitate.

M-atiintrebatieri cum as procedaeu in cazul in care as avea un copildislexicsisincerasafiuintrebarea m-a blocat un pic si m-a pus peganduri, astazidupace am reflectatcevaasupraacesteisituatii am realizatcaasta nu arfii cu siguranta o problema, bachiardaca nu as avea un copildislexic mi-ar fi maigreu. Pe mine tabaraasta m-aajutatsaprivescdislexiacape un atusinici de cum cape o deficienta. Daca mi-a luatatatsarealizezastaeste din cauzasocietatii care nu esteindeajuns de deschisasapoata accept cevace ii depaseste. Daca s-arrezolvaproblemalegislativadin Romania, atuncidiminundu-se problemele de fatada, am aveamaimultocaziasavedemcalitatiledislexiei.

Acumrevenind la situatia in care eu am un copildislexicsiimi pun intrebareainevitabila ‘Este mai bine sa ii spun copiluluidespreasta, saunu ?’ am realizatca i-as spune, pentrucasuntsiguracaacestlucruilvaajutasaauto inteleagamai bine sis a isicunoascaatatpuncteleslabedarsiceletari. Dar atunci se puneo a douaintrebarea‘ Candsi cum sa ii spun?’ Si aici mi-a venitideeaca la inceputsagasesc un context total diferit in care saaducvorba de dislexiesisa i-o prezintcapesituatiegeniala in care s-au aflat multi oamenipe care noi ii considerammodeledar care la inceput pare o poblema. Cred ca i-as spunecadislexiaesteatuncicand un omparcurgemaigreulucruricealtora le par banale,dar care in tip, maiincetsi cu putinmaimultefort tot o sa fie parcurse. Dar i-as puneaccentulpelucurilebunepe care aceastacalitate( dislexia) le ofera . Doaratuncicand as fi siguracacopilului ii esteclarcadislexiaeste o sansaspecialape care doar forte putinioameni au noroculsa o primeasca l-as lasaolunasase gandeasca la asta, as maiaducesubiectulspunandu-I povestileunorpersonalitatiimportantecare au primitaceastasansasiapoi i-as spun casi el face parte din aceastacategorieprivilegiata.

Poateca  regretmultelucruri la ceeacesunteudar cu sigurantadislexia nu esteunuldintreacestelucruri.Dacaacum m-as nastesiinaitesaies din burtamamei as complete un formular cu calitatipe care mi ledorescsa le am, dislexia as bifa-o cu siguranta. Stiuca la inceput mi-ar fi greudarapoicand as deveniindeajuns de matura m-as bucuraextrem de multca am primitaceastacalitate.

Uneori nu putemvedealumea din cauzazidului din fata noastra, daca ne chinuimsaspargemzidul, sa-l ocolimsausa-l sarim, (nu maiconteaza cum trecem de el) o lumeintreagani se deschide in fata ochilor.Canddepasestiproblemeledislexieisiestiimpacat cu tine asa cum esti, realizezicaproblemeleerauminore in comparative cu oportunitatilepe care la primesti.

Dislexiaeste o problemapentrucanoi o consideramasa, candvomrealizacaeaeste o calitate, atunciastavasi devein. Legat de ceestedislexia,eu o consider cafiind un ‘adjectivpropriu’. Nu poatasa fie un substantive pentrucanoi nu suntemdislexie, noisuntemcopii, sunteunici, suntemminumati in felul nostrum, suntemuneoriveseli, uneoritristi, suntemadulti in devenire… (suntem o multitudine de lucruripe care nu am locsa le insiraici) printre care suntemsidislexici. Acumca am stabilitcadislexiaeste un biet adjective sica un adjective nu poate face preamultrau,il pot catalogacapropriupentrucaestediferi de la persoana la persoanasimaimultdecatatat, comun nu este cu siguranta, asacapentru mine dislexiaeste un ‘ adjectivepropriu’ pe care il consider sinonim cu ‘ calitateunica’.

Suntmultelucruripe care le-as puteaspunelegat de cum vadeudislexiadar nu suntsiguranicicace am zisisipatreazalogicadupaceparasesteminteamea, eu am facut tot posibilulsaimiexpunideileasa in cat sapoata fi inteleasadarpentrucasuntdislexica, formulareamea in scrislasa de dorit. Dacaatiintelesce am vruteusa spun aiciinseamnacadislexie nu tepoateimpiedicasaitiexpui punctual de veder.

Cum nu judeci o carte dupacoperta, nu judecaniciuncopildupadislexie.

Ioana, 17 ani