TSI (tulburarea specifică de învăţare) este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se rezolvă odată cu creşterea copilului, unele caracteristici rămânând prezente pe parcursul întregii vieţi a celui în cauză. Există însă terapii specifice (de ex. metoda Meixner, metoda Sindelar, metoda NILD, metoda Gosy, metoda Ayres, metoda Delacato, metoda TSMT etc.), cu ajutorul cărora simptomele pot fi ameliorate şi se pot preveni tulburările în dezvoltarea personalităţii. Succesul terapiei este influenţat, în mare măsură, de recunoaşterea timpurie a problemei şi începerea unei terapii adecvate cât mai devreme.
Terapia logopedică de prevenţie şi recuperare
Terapia logopedică de prevenţie şi recuperare
În cadrul acestei terapii putem discuta despre prevenire (în cazul copiilor cu risc de dezvoltare a TSI) şi recuperare (în cazul copiilor cu tulburări specifice de învăţare). Punctul de pornire în ambele cazuri este o examinare logopedică complexă care cuprinde ariile limbajului, percepţiei, atenţiei, memoriei, motricităţii, schemei corporale, orientării în spaţiu şi timp, capacităţilor intelectuale, personalitatea şi comportamentul copilului. În cazul copiilor cu tulburări specifice de învăţare examinarea logopedică se completează cu examinarea citirii, scrierii, a capacităţii de calcul, motivaţia şi strategiile de învăţare ale copilului.
Copiii cu risc de dezvoltare a TSI (copiii în vârstă de 5-6 ani şi cei care încep clasa a I-a) ar trebui să beneficieze de o terapie logopedică intensivă pentru dezvoltarea capacităţilor deficitare. Pe lângă corectarea eventualelor tulburări de pronunţie, în cazul acestor copii terapia logopedică cuprinde, în funcţie de greutăţile copiilor, şi dezvoltarea anumitor capacităţi: conştiinţa fonologică, memoria de lucru, percepţia vorbirii, înţelegerea vorbirii, vocabularul pasiv şi activ, atenţia, diferenţierea auditivă fond-formă, discriminarea auditivă, memoria auditivă, diferenţierea vizuală fond-formă, discriminarea vizuală, memoria vizuală, coordonarea vizuo-motrică, motricitatea, echilibrul, motricitatea fină, schema corporală, orientarea spaţială, orientarea temporală, serialitatea.
Această terapie cuprinde jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea capacităţilor deficitare, terapie în care sub îndrumarea logopedului, părintele poate deveni partener în terapie, continuând dezvoltarea copilului şi acasă. Terapia logopedică de prevenire este foarte utilă, în majoritatea cazurilor uşoare asigură succesul şcolar al copilului.
În cazul copiilor cu TSI (copii din clasa a II-a sau mai mari) terapia logopedică recuperatorie constă în intervenţii care uşurează însuşirea scrisului, cititului sau a operaţiunilor matematice şi asigură totodată dezvoltarea acelor capacităţi deficitare care cauzează instalarea tulburării specifice de învăţare. Terapia în general este de lungă durată, copilul dislexic necesitând terapie logopedică ani de zile.
Terapia Meixner
Această metodă a fost experimentată de logoped-psihologul ungar Dr. Meixner Ildikó şi are drept scop prevenirea dislexiei şi reeducarea citit-scrisului.
Metoda Meixner este o metodă complexă fonetico-analitico-sintetică-logopedică în care se pune accent pe emiterea, analiza şi sinteza sunetelor. Această metoda vine în sprijinul copilului dislexic prin folosirea metodelor psihologice şi prin faptul că se adaptează la ritmul şi nevoile lui, prevenind posibilitatea de a greşi.
Principiile care stau la baza metodei
Meixner sunt:
1. În primul rând, se cere respectarea principiului pedagogic al gradaţiei,
adică învăţarea se face în paşi mici.
2. Principiul asociaţiei triple în însuşirea citit – scrisului.
Asociaţia formei acustice a sunetului (fonemul) cu forma vizuală a literei
(grafemul) se leagă cu engrama motrică a articulării sunetului, conştientizând
poziţia buzelor, poziţia limbii, mişcarea corzilor vocale.
3. Principiul prevenirii inhibiţiei omogene.
Metoda Meixner în procesul învăţării alfabetului previne apariţia inhibiţiei omogene
prin faptul că literele, sunetele asemănătoare ca: m-n, b-d- se predau la o
distanţă mare într-o ordine aparte. Procesul psihic denumit „inhibiţie omogenă”
a fost descoperit de Dr. Ranschburg.
4. Principiul prevenirii şi evitării rigidităţii gândirii.
Din cauza disfuncţionalităţii cerebrale, sistemul nervos şi procesele psihice
ale copilului dislexic nu funcţionează flexibil. Pentru prevenirea acestui
lucru trebuie să ştim că numai exersarea multiplă în formă de joc didactic, cu
multiple exerciţii, cu ilustraţii manevrabile şi corectarea imediată a
greşelilor asigură rezultatul dorit.
5. Principiul asigurării atmosferei agreabile, plăcute a activităţilor cu
elevii dislexici.
Orele şi toate activităţile elevilor dislexici trebuie în aşa fel organizate, încât
să se asigure un climat plăcut, în care copilul să se simtă bine. Motivaţia
pozitivă continuă, recompensa imediată a tuturor eforturilor îl fac pe copilul
emotiv şi care oboseşte repede să depună efort în realizarea rezultatelor
dorite, învingând emoţia şi stresul inhibitor caracteristic copilului dislexic.
Prin intermediul metodei de prevenţie meixneriană se dezvoltă ariile care contribuie la evitarea apariţiei şi tratarea adecvată a dislexiei şi a disgrafiei: vocabularul pasiv şi activ, percepţia vorbirii, înţelegerea vorbirii, atenţia, memoria auditivă, memoria vizuală, diferenţierea auditivă fond-formă, discriminarea auditivă, diferenţierea vizuală fond-formă, discriminarea vizuală, coordonarea vizuo-motrică, motricitatea, echilibrul, motricitatea fină, schema corporală, orientarea spaţială, orientarea temporală, serialitatea.
Adaptarea Metodei Meixner pentru
limba română este în curs de desfăşurare.
www.meixner.hu
Terapia Sindelar
Programul de dezvoltare cognitivă Sindelar este o metodă de prevenţie şi de terapie, destinată copiilor cu risc de dezvoltare a TSI (5-7 ani) şi copiilor cu TSI (7-15 ani). Metoda elaborată de către psihologul austriac Brigitte Sindelar vizează identificarea şi dezvoltarea acelor capacităţi cognitive a căror disfuncţionalitate cauzează apariţia tulburărilor de învăţare.
Aplicarea programului presupune o examinare cu testul Sindelar în baza căruia se elaborează un plan de intervenţie individualizat. În concepţia lui Sindelar terapia trebuie începută de la „rădăcini”, acolo unde capacităţile cognitive încă funcţionează bine.
Programul terapeutic Sindelar cuprinde o serie de exerciţii de dezvoltare cognitivă care vizează diferenţierea vizuală, diferenţierea vizuală fond-formă, diferenţierea auditivă, diferenţierea auditivă fond-formă, memoria vizuală, memoria auditivă, intermodalitatea, serialitatea şi orientarea în spaţiu.
Terapia necesită exersarea zilnică, timp de 10 minute, a unei capacităţi cognitive disfuncţionale, ceea ce presupune o colaborare activă între părinţi şi specialiştii formaţi cu metoda Sindelar. Primele rezultate pozitive apar după 3 luni de terapie, dar terapia este de lungă durată.
După aplicarea corespunzătoare a programului Sindelar, capacităţile cognitive încep să se dezvolte, fapt ce asigură o bază mai solidă în formarea deprinderilor de scris-citit.
Exerciţiile programului se pot combina
şi cu alte proceduri de dezvoltare cum ar fi terapia logopedică. Nu există încă
adaptarea în limba română a acestei terapii.
http://www.sindelar.at/
Terapia Ayres
Disfuncţia de integrare senzorială este o tulburare neurologică provenită din incapacitatea creierului de a integra anumite informaţii primite de la cele cinci sisteme senzoriale principale ale corpului. Aceste sisteme senzoriale sunt responsabile pentru detectarea semnalelor vizuale, a sunetelor, mirosurilor, gusturilor, temperaturilor, durerii, poziţiei şi mişcării corpului.
Integrarea senzorială oferă un fundament important pentru învăţarea complexă şi comportamentul adecvat. Procesul integrării senzoriale se petrece automat şi fără eforturi pentru majoritatea copiilor, dar la unii nu funcţionează în mod normal.
Metoda Ayres, elaborată de către Anna Jean Ayres, cercetătoare şi psiholog din California, încearcă să amelioreze disfuncţia de integrare senzorială prin diferite stimulări ale copiilor. Prin impulsuri senzoriale variate se dezvoltă sistemul de echilibru, reflexele primitive dispar, mişcările ochilor devin normale, se organizează mai bine integrarea celor două părţi ale corpului, adică se maturizează sistemul nervos. Această terapie este folosită şi pentru tratarea tulburărilor de învăţare.
Atmosfera orelor este agreabilă, copiii sunt atraşi de instrumentele de lucru folosite, dezvoltarea copiilor se face într-un cadru plăcut, prin jocuri atrăgătoare. Terapeutul are o atitudine nondirectivă, lăsând copilul dislexic să aleagă acele jocuri care reprezintă o provocare pentru el şi îi oferă succesul. De obicei, aceste jocuri asigură exersarea unei capacităţi nedezvoltate în totalitate la copil. După un timp, copilul va alege un alt joc, puţin mai greu, care va reprezenta o nouă provocare pentru el. În acest mod natural, prin autoasigurarea succesului, copilul se va dezvolta treptat printr-un proces de autovindecare.
Terapia necesită o examinare
prealabilă, care identifică capacităţile deficitare ale copiilor. Astfel,
cunoscând nivelul de dezvoltare, terapeutul va şti ce set de jocuri trebuie să
ofere copilului.
Instrumentele de lucru specifice, folosite în acestă terapie sunt: diverse
leagăne din diferite materiale, mingi uriaşe, cercuri hulahoop, spaliere,
oglinzi mari, plase suspendate, disc rulant, etc.
http://en.wikipedia.org/wiki/Anna_Jean_Ayres
http://www.sensoryintegration.org.uk/about/default.asp?ID=5
Terapia prin mişcare
La majoritatea copiilor cu risc de dezvoltare a TSI sau copii cu TSI se poate observa o rămânere în urmă în coordonarea mişcărilor, în dezvoltarea echilibrului, tulburări în schema corporală şi în orientarea în spaţiu, o dominanţă nedezvoltată sau încrucişată. Dislexia poate fi cauzată de tulburările în dezvoltarea mişcărilor în perioada copilăriei mici.
Mai mulţi autori subliniază că dezvoltarea mişcărilor are un rol hotărâtor în dezvoltarea sistemului nervos.Terapia prin mişcare ajută la formarea capacităţilor de învăţare prin dezvoltarea şi formarea mişcărilor elementare, prin formarea echilibrului static şi dinamic, prin cunoaşterea organizării schemei corporale, prin exersarea şi formarea dominanţei laterale, prin dezvoltarea capacităţii de orientare spaţio-temporală. De asemenea, contribuie şi prin dezvoltarea percepţiei auditive, vizuale şi tactile, dezvoltarea memoriei auditive, vizuale şi a serialităţii, precum şi prin dezvoltarea coordonării mişcărilor fine ale mâinilor.
Terapia prin mişcare contribuie la funcţionarea armonioasă a sistemului nervos. Prin această terapie, începută în grădiniţă se pot dezvolta aptitudinile necesare în procesul educaţional ca: atenţia distributivă, concentrarea, perseverenţa în muncă, aptitudinile de diferenţiere, gândirea logică.
Dacă se justifică, în terapia copilului dislexic trebuie prevăzut şi un program de terapie de mişcare intensivă zilnică.
Psihoterapia
Terapia copiilor cu TSI nu se rezumă doar la dezvoltarea abilităţilor de scris-citit sau la dezvoltarea capacităţilor cognitive deficitare. Ei necesită consiliere psihologică sau în unele cazuri psihoterapie.
Pe parcursul anilor şcolari copiii cu TSI se confruntă cu tulburări emoţionale şi de dezvoltare a personalităţii, din ce în ce mai grave. Eşecul şcolar poate cauza o stimă de sine scăzută, complex de inferioritate, sentimentul inutilităţii, anxietate, tulburări psihosomatice, nevrotice sau tulburări de comportament. Integrarea în colectivul clasei de multe ori devine deficitară. Ei au nevoie de un sprijin psihologic permanent pentru a face faţă mai uşor problemelor cu care se confruntă.
În activităţile terapeutice individuale sau de grup este preferabilă abordarea pozitivă, valorizarea şi încurajarea copilului. Scopul intervenţiilor psihologice este dezvoltarea unei imagini de sine reale, autoacceptarea, creşterea încrederii de sine, creşterea motivaţiei faţă de învăţătură, prelucrarea frustrărilor, creşterea rezilienţei, reducerea problemelor emoţionale sau de comportament ale copilului, îmbunătăţirea adaptării la şcoală, dezvoltarea capacităţii de a se integra în colectiv, formarea unui reţele de sprijin în jurul copiilor, alcătuită din colegi şi adulţi.
Se folosesc mai multe metode: metoda jocurilor structurate, psihodramă pentru copii, psihoterapia experienţială, artterapia, metoda VIT, terapia cognitiv-comportamentală, etc. Au un efect benefic şi diferitele activităţi şi programe cu scopul integrării copiilor dislexici în societate.
Mai mulţi autori subliniează importanţa educării mediului social în care trăieşte copilul dislexic. Consilierea parentală şi consilierea/supervizarea pedagogilor va contribui la diminuarea problemelor emoţionale, pe care le întâmpină copiii şi astfel se va ajunge la dezvoltarea unei personalităţi armonioase.